Fir de nisip

nu ştiu cum te-am pierdut
străluceai aşa frumos pe genunchi
erai firul meu de nisip şi
mă uitam pe furiş după fiecare pas
la cât de auriu erai
ca soarele

când mă odihneam
aplecam urechea
să îţi aud cântecul care ţi-l aminteai
din zbuciumul oceanului
eram singuri în
cuprinsul deşertului

noaptea te îmbrăţişam
ca în pântecul mamei
lacrimile de dor
erau lichidul amniotic
în care te scăldam

când ai tăcut
haosul s-a prăvălit peste mine
am vrut să încap în cuprinsul tău
să mă învelesc în lumină
nu ştiu când te-am pierdut...