miercuri, 20 aprilie 2011

Vibraţii

prin pâlnia cuvintelor tale
curge sevă de primăvară
cântecul buzelor
îmi despleteste mersul
iar eu miros a liliac
şi mă deschid ca o ladă de zestre
unde stă salba bunicii
peste cămaşa albă

uneori fluieri peste întuneric
vibraţiile rup pânza de păianjen
dezgolind intrări
pe care nu le-am văzut niciodată
atunci mă tem că odată intrat
te voi încuia iar tu
mă vei dezbrăca în frig

te cuprind în miezul încolţit
şi străpung crusta
unde au iernat dureri
din tine tresar lumini
în mine cresc aripi de fluture
te intreb incet
ştii cum înfloresc stelele?

Baba-oarba

când ţi-am auzit ţipătul
am ştiut că am ieşit din labirint
peste tine cobora soarele
te-am găsit gol
buzele îţi erau arse
în mine se despica cerul
eu
legată la ochi
aşteptam vântul să îmi aducă cântecul
tu
cu urechi astupate
strigai silabe
destrămând ochiuri de pânză-
punte între nopţi
acum ştiu că în zori
din piept va curge dorul de lumină
am să te agăţ de sufletul meu-
ciutură
vom străbate cărări prin Bărăgan

Tabieturi

în fiecare dimineaţă
îţi aduc cafeaua
în cotlonul unde te-am ascuns
starea vremii
cursul valutar şi
inflaţia
stau lângă pliculeţul de zahăr
uneori îmi imchipui că mă îmbrăţişezi
atunci şterg lacrimile de sub ochelari
cu mâneca roasă
ai închis prezentul în cutele frunţii
iar linia vieţii stă curbată
pe coada ceştii de cafea
se scurg dâre de gânduri
ziarul cu ştiri matinale
aglomerează măsuţa unde nu încap flori
niciodată
dincolo de draperii ai ferestre zidite
doar eu
privesc lumea de pe trotuarul
din ochii tăi

Retro

ziua aceasta
are miros de fotografie alb-negru
foşnetul îmbracă umbre ascunse
în cutii cu flori presate
îmi descoşi anii
sărutându-mă
mi-ai adus bluza
în care au plesnit mugurii
încuiaţi în zâmbet ştrengăresc
se pare că ai păstrat-o
ascunsă în albumul personal
de clipe
în două culori

Anotimpul coacerii

Avalanşe de gutui înfloriţi sparg gheaţa zilei de mâine.
Aripi de fluturi împrăştie polen pe ape curgătoare.
Uneori ating cu mâna voaluri din mătase,
acolo unde cerul vibrează îmbrăcat în petale.
Cutreier cutele unde ai zăvorât taina nectarului,

învăţ anotimpul coacerii...

Atins de cruce...

Când urc prin măreţia vieţii,
Purtând livezi de meri, povară,
Mi-e dor de albul dimineţii,
Aflat la capătul de scară.

Cu gând curat mai urc o treaptă
Din apa vieţii vreau sa sorb,
Lumina caldă mă aşteaptă
Să-mi vindece iar ochiul orb!

Atins de cruce-nvăţ Iubirea
Şi vindec răni de la picioare
Azi, porumbei aduc vestirea
Că salcia e toată-n floare.

Costum

grăbită
prin oraşul cu storurile trase
te-am văzut într-un clopot de sticlă
scluptai gheaţă
costumul tău impecabil
îmi îmbrăca visele
în secunde furate
aşchii loveau pereţii iar eu
alunecam cu degetul
pe un traseu cu brumă
şi desenam flori de gheaţă
pentru rever
îţi ghiceam ridurile
ochii
tăcerea
buzele strivite
am învăţat fiecare muşchi
ghicit prin sacoul negru
în fiecare zi
priveam cum blocul de gheaţă se micşora
te-am găsit într-o dimineaţă
cu spatele la lumină
neobosit
tăiai aerul haotic
orb

vineri, 8 aprilie 2011

El... Ea...

El şi-a aruncat pantofii
degetul mare a scormonit
căptuşeala primăverii
până s-a rupt
acum caută papuci
mâine va începe sezonul estival

ea creşte iluzii în ghiveciul
primit ca dar de împăcare
udă zilnic seminţele
noaptea
mai aşeză o speranţă în calendar
poate mâine cresc frunze

miercuri, 6 aprilie 2011

Sunetul clapelor

lângă tine aşez iubirea
pe note înalte
în gând
ai văruit alb pe
sunetul clapelor
şi plâng
am umplut sacul
cu timp greu
cântărind nori de ploaie
de sub cerul tău
adorm un fulger
căzut la asfinţit
ţi-a retezat mânile
în drumul grăbit
caut feşe de mângâieri
pentru vorbe de ieri
respir încet din tine amintirea
şi tac
şi chem
şi-aştept...l

Fir de nisip

nu ştiu cum te-am pierdut
străluceai aşa frumos pe genunchi
erai firul meu de nisip şi
mă uitam pe furiş după fiecare pas
la cât de auriu erai
ca soarele

când mă odihneam
aplecam urechea
să îţi aud cântecul care ţi-l aminteai
din zbuciumul oceanului
eram singuri în
cuprinsul deşertului

noaptea te îmbrăţişam
ca în pântecul mamei
lacrimile de dor
erau lichidul amniotic
în care te scăldam

când ai tăcut
haosul s-a prăvălit peste mine
am vrut să încap în cuprinsul tău
să mă învelesc în lumină
nu ştiu când te-am pierdut...

Ispită


întunericul îmi înghite autostrada soarelui
cu viteză ilegală
caut înfrigurată lumina dar
bricheta nu mai are gaz
fug înapoi în
gura căscată a trecutului
în muşuroi de cârtiţă
strig pe Tata
ghemuită
respiraţia lui îmi adie pletele
când dorm aşteaptă globulele mele

să alerge prin El
dar cărăruia e atât de şerpuită...

Cântec

Refugiu inocent: Interioare: "în fiecare dimineaţă mă strig din tine deşi te găsesc lipit la încheietura mâinii mele stângi nu ştiu dacă gândul îţi păşeşte în urma parf..."





















Mâine
am să ies din
floarea de lotus
goală
fără trecut
sânii vor chema
dorul
am să cânt
Doina uitării de
Noi
vom fi
Alfa şi Omega
închişi în
pântecul Universului
mâine
am să te nasc
Iubire
pe un portativ
















Interioare

în fiecare dimineaţă
mă strig din tine
deşi te găsesc lipit
la încheietura mâinii mele stângi
nu ştiu dacă gândul îţi păşeşte
în urma parfumului de crin
sau adulmecă
iarba cosită în strigătul nopţii
asta vară îţi legănam copilăria
aşezată pe fire albe
şi îndulceam pelinul
cu mierea din glas
îmi trebuiau aripi să ajung la buzele tale
îţi sărutam inima
şi aşteptam să mă culegi
cele patru zări
ne împleteau
în şnur de mătase cu in
cât de mare ai decupat
poarta trecerii şi
cât îmi înnozi pulsul
în drumul tău stâncos?

Ozon


în balanţa echinocţiului
miroşi a pădure desfrunzită
până în plămânii mei
câteodată rostogolesc ninsori
peste strigătul tău de primăvară
dar înfloreşti brânduşe
la tulpini
atunci mă topesc în braţele tale
deschise către cer


în petice de poieniţe
cobori lumina peste rochia mea
şi răsfiri ghiocei
am pe umeri păsări călătoare
mă înalţ pe vârfuri la cuiburi şi
îţi respir parfumul
până la ultima bătaie a inimii

Ochii poetului


Tablourile poetului adună răsărituri
portocalii, verzi, negre dar
niciodată gri
din ochii lui orbi curge lumina în
tic-tac-uri închise

prietenii poetului au stele agăţate de haine
copacii înmuguresc, înfloresc şi
au rod
în toate anotimpurile
iubitele-s Morgane cu
elixirul vieţii pe buze
tăcerea lui scrijeleşte
A-B-C-ul la nesfârşit

Păpuşă de lemn


nu te mai iubesc
ţi-am smuls frica de a trăi
până ai dispărut
orele serii mi-au construit un patinoar
din lacul unde unde am văzut
cât m-ai dezbrăcat
mi-am lipit frunze pe trup
din sălcii bătrâne
şi-am alunecat cu poezia în braţe
până am adormit


ieri voiam să-ţi fac cerul pastel
din mine creşteau litere
le ansamblam şi le trimiteam în eter
speram să te înalţi după ele
dar ai astupat urechile să
nu-ţi auzi nici propria inimă
iar temniţa ta nu are ferestre
păpuşă de lemn

marți, 5 aprilie 2011

Rod

Te-am purtat dintodeauna
fără să ştiu
acum te-am aflat
în lumină
însetată
căutam în deşărtaciune
am închis ochii obosită
atunci
izvoarele au curs
în mine
şi-am înflorit
din Tine

înainte de răsărit

toată noaptea am rostuit cuibul
unde îţi aduni osteneala zilelor
voiam să acopăr arşiţa şi furtunile
cu crengi de măslin
am pictat primăvara pe fereastră şi
ţi-am strecurat un bilet de dragoste
ca să-ţi fie cafeaua aromată
un amalgam de cuvinte
trecute prin soarele inimii
au ridicat norul
cu care ai acoperit
vârful muntelui şi
ţi-am redeşteptat sufletul ucis
am vrut să fiu atela care-ţi îndreaptă zborul
acum respir prima bătaie a aripilor libere
albă
floarea de regină a nopţii se închide
pe continentul tău e dimineaţă
eu voi adormi

am înserat.




Dans în lumina lunii

Am să păşesc, desculţă am să păşesc
în cercul unde aduni nisip încins sub urme de tălpi.
Şi-am să dansez în lumina lunii, goală de trecut -
tu adună-mă în scânteie, îmbrăcându-mă cu salbe de gânduri şoptite.
În ritm nocturn spuma mării modelează turnuri,
tu să aluneci în urma valului, iar şi iar...
Apoi lumineză altarul unde ţi-am pus pe furiş petale de nu-mă-uita

Dansul ciulinilor

Peste câmpia arsă
trec porumbei în zare
ciulinii se desprind
din matca scorojită
îmi sângeră iubirea
torente înspre mare
când strâng în aripi capul
şi floarea ofilită

Imi cântă vântul ud
prin frunze răvăşite
lipind de trup nisip
cu amintiri de tine
ce poale lungi şi grele
de doruri nesfârşite
pe rochia de bal
mi-ai agăţat, iubite!



Am mâna-ntinsă rece
de lutul ce m-apasă
în ochii mei fac cuiburi
un stol de lilieci
zălog mi-ai lăsat iarna
în curtea de acasă
şi dansul singuratic
al unui lup pe veci