marți, 5 aprilie 2011

înainte de răsărit

toată noaptea am rostuit cuibul
unde îţi aduni osteneala zilelor
voiam să acopăr arşiţa şi furtunile
cu crengi de măslin
am pictat primăvara pe fereastră şi
ţi-am strecurat un bilet de dragoste
ca să-ţi fie cafeaua aromată
un amalgam de cuvinte
trecute prin soarele inimii
au ridicat norul
cu care ai acoperit
vârful muntelui şi
ţi-am redeşteptat sufletul ucis
am vrut să fiu atela care-ţi îndreaptă zborul
acum respir prima bătaie a aripilor libere
albă
floarea de regină a nopţii se închide
pe continentul tău e dimineaţă
eu voi adormi

am înserat.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu